Concept, istoric, definitie, categorii
Teoria atasamentului, dezvoltata de catre J. Bowbly, se contura pentru prima data in anii `50, ca urmare a observatiilor facute asupra puilor de animale si asupra copiilor deprivati de contact adecvat cu parintii lor.
Lucrand cu copii, acesta a observat modul in care copiii ramasi orfani si fara casa in urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial, se dezvolta. Acesta, contrar teoriilor vremurilor respective, cum ca apropierea de ingrijitor se datoreaza nevoii de hranire sau ca apare prin reintarire, a inteles atasamentul ca o nevoie de apropiere de ingrijitor in scopul supravietuirii.
Aceasta teorie venea ca un raspuns pentru teoriile psihanalitice si evolutioniste ale acelor timpuri.
Influenta etologiei in aceasta teorie este una importanta, aceste comportamente de atasament fiind considerate ca fiind pregatite evolutiv. Dar stim ca acestea nu sunt nici instinctive, sa se manifeste indiferent de ceea ce se intampla in mediu, si nu sunt nici reintarite secundar datorita asocierii cu hrana.
Observarea comportamentelor animalelor a dus la constatari deosebit de importante: femela care are de ingrijit pui mici este deosebit de agresiva cu orice fiinta care se apropie de cuibar, in scopul protejarii puilor proprii, agresivitatea femelei fiind inhibata doar de catre proprii sai pui. Studiile etologice au evidentiat faptul ca animalele nu au nici o informatie genetica despre cum ar trebui sa arate un animal pradator, sau despre cum arata puii proprii. Un exemplu este curca, la care agresivitatea este inhibata doar de catre stimulii acustici emisi de puii sai. Cand aceasta este artificial asurzita, curca nu isi mai recunoaste puii acustic si ii omoara. Cand insa curcii ii se ofera un pui artificial sau puiul unei alte specii, dar acustic sunt emise sunetele unor pui de curca, aceasta ii va trata ca pe puii proprii. Alte experimente facute au aratat cu puii de gasca nu stiu nici ei cum ar trebui sa arate gasca mama. Acestia urmeaza si se ataseaza de primul obiect de dimensiuni mai mari care se misca in apropierea lor, chiar daca este, de exemplu, un om care imita sunetele unei rate.
O alta serie de experimente controversate din punct de vedere etic, efectuate de H.F. Harlow pe puii de maimuta Rhesus, a condus la concluzia ca izolarea sociala totala are efecte devastatoare asupra dezvoltarii lor sociale, fiind ulterior grav afectate comportamentele de socializare, de imperechere si cele materne. Fiind expusi doar la doua modele materne, una facuta din sarma, dar de la care primeau hrana, si una confectionata din materiale moi, dar de la care nu primeau nimic, acestia preferau sa ramana agatati de modelul acoperit de panza, preferandu-le pe cele metalice doar cand aveau nevoie de hrana.
Dupa Bowlby, atasamentul, care e vazut ca fiind diferit de modele innascute de atasament prezente la puii de gasca, are o baza evolutionista si o functie biologica. Aceasta a aparut deorece, in istoria indepartata a omenirii, era un mecanism prin care copiii puteau sa stea aproape de parintii lor, bebelusii fiind echipati cu modalitati de atragere a atentiei parintilor lor (prin plans), de mentinere a atentiei si interesului (prin vocalizari si zambet) si de mentinere a apropierii fizice (apucare sau urmarire).
Aceste comportamente de atasament apar din primele luni, ele functionand la inceput automat si stereotip, in relatie cu un numar mare de persoane, pentru ca pe parcursul primului an de viata sa se focalizeze doar pe unul sau doi adulti, devenind, in timp, mai complexe si mai flexibile.
Prima relatie pe care un copil o formeaza are o importanta aparte deoarece este relatia care determina protectie, iubire si siguranta, efectele ei vazandu-se atat asupra functionarii fizice, cat si asupra celei psihice. Aceasta este o legatura durabila ce continua sa prezinte un rol central de-a lungul copilariei, fiind sursa de confort pe toata perioada copilariei, in adolescenta si chiar si in perioada de adult. De modul in care copilul isi formeaza relatia de atasament cu ingrijitorul depind relatiile sale sociale ca adult.
Relatiile sunt fenomene extrem de complexe, ce depind de caracteristicile ambilor indivizi implicati in acestea, iar faptul ca bebelusii sunt capabili de un lucru atat de complicat precum formarea unei legaturi cu o alta persoana este o realizare remarcabila.
Inceputurile aceste relatii sunt chiar de dinainte ca bebelusul sa se nasca. Surprinzator, nu?… cand mereu ni se spune ca totul incepe cu nasterea si cu acea ora de aur, cand proaspata mama are contact piele la piele cu nou-nascutul.
Stim deja ca legatura afectiva cu copilul apare inca din perioada graviditatii, mama reprezentandu-si adesea mental viitorul copil.
Stim deja ca fatul, adica copilul inca nenascut, incepand cu al treilea trimestru de sarcina, reactioneaza la stimulii auditivi. Nou nascutul isi recunoaste olfactiv mama si poate chiar discrimina intre laptele matern si laptele altei mame.
Faptul ca sugarii poseda o preferinta pentru vocea materna si pentru caracteristicele fetei umane, i-a facut pe cercetatori sa vorbeasca despre conceptul de cunoastere innascuta a lumii.
Nou-nascutii imita mimica si gestica adultilor, experimentele facute la copiii de 6 saptamani indicand ca aceasta imitare serveste identificarii acestora. Pentru a provoca un raspuns din partea mamei, copilul emite cinci tipuri de semnale: suptul, agatarea, urmarirea cu privirea, plansul si zambetul.
Atasamentul este, deci, definit ca fiind acea legatura emotionala care se stabileste intre copil si ingrijiorul acestuia si este asociat cu un comportament de cautare a ingrijitorului si de acrosare de acesta. Scopul biologic al atasamentului este supravietuirea, scopul psihologic fiind securitatea emotionala a copilului, existenta unei figuri centrale de atasament permitandu-i acestuia sa exploreze mediul ambiant si sa se autonomizeze social, servind deci diminuarii anxietatii.
Atasamentul, dupa Bowlby, functioneaza ca un sistem de control, facut sa asigure mentinerea unei stari de echilibru si ramanerea in imediata apropiere a parintilor. Cand aceasta stare este amenintata, sunt mobilizate raspunsurile de atasament si copilul depune un efort activ pentru recastigarea starii initiale.
Desi o relatie sanatoasa de legatura intre ingrijitor si copil e importanta, relatia de atasament si influenta pe care aceasta o va avea asupra dezvoltarii ulterioare a copilului depind de mai multi factori individuali si contextuali. Printre acestia se numara sensitivitatea si responsivitatea mamei, temperamentul copilului, mediul de acasa, nivelul socio-economic, fondul cultural/etnic si alti factori de mediu.
Persoana primara de ingrijire nu e obligatoriu sa fie mama, copilul poate crea aceasta legatura si cu tatal, o alta ruda sau un parinte adoptiv. Uneori, chiar si un obiect tranzitiv, ca de exmeplu un ursulet de plus, poate servi ca baza sigura de acompaniament. Stim deja si ca atasamentul fata de mama difera de cel realizat fata de tata.
Clasificarea tipului de atasament depinde intr-o mare masura si de contextul cultural al copilului. Copiii din culturile non-vestice pot prezenta comportamente pe care vesticii le-ar putea caracteriza ca evitante, dar care sa fie normale pentru cultura lor.
Tiparele de atasament nu sunt mereu stabile, ele se pot schimba in timp, odata cu modifcarea temperamentului copilului,contextul de viata sau mediul de acasa.
Atasamentul se dezvolta gradat si cuprinde patru faze:
- Faza de preatasament (de la nastere pana la 12 sapt, cand copilul ofera semnale fara discriminarea unei figuri anume, copilul neavand inca capacitatea de a discrimina intre o persoana sau alta),
- de formare a atasamentului (pana la 6 luni, copilul raspunzand diferentiat la stimulii auditivi si vizuali, oferind semnale catre o anumita persoana),
- atasamentul bine definit (pana la 24 luni, cu mentinerea apropierii fata de o persoana anume, in aceasta perioada aparand si persoanele secundare de atasament), si,
- perioada formarii relatiilor reciproce (la copiii care au achizitionat schema obiectului permanent, adica stiu deja ca desi dispari din aria lui vizuala, nu ai disparut cu totul, nu mai au nevoie de prezenta fizica a mamei pentru a se simti in siguranta).
Initial, Bowlby, a conceput trei modele de atasament, Solomon si Main descriind mai tarziu si un al patrulea, aceste modele impartindu-se in doua mari categorii: atasament securizant si atasament nesecurizant.
A. Atasamentul securizant apare atunci cand ingrijirea este constant responsiva si securizanta. Este cazul copiilor carora li se acorda atentia necesara, mama raspunzand solicitarilor copilului intr-o maniera adecvata. Acesti copii se vor simti in siguranta in prezenta ingrijitorului, se supara cand acesta pleaca de langa el si se linisteste cand reapare. Copiii vor folosi ingrjitorul ca pe o baza de siguranta de la care cauta periodic reasigurari, fie facand pasi inapoi inspre acesta, fie doar verificand mereu cu privirea pentru a se asigura ca sunt in siguranta in noul mediu sau in noua situatie. Anxietatea de separare poate fi vazuta ca un semn al atasamentului securizant, desi nu toti copiii vor manifesta acest protest la separare si se poate sa apara si in toate celelalte tipuri de atasament. Multi parinti sunt ingrijorati de aceasta reactie vehementa la separare, manifestare care un varf maxim in jurul varstei de un an, odata cu aparitia precautiei in prezenta strainilor. Aceasta anxietate poate persista in ciuda unei rutine de lunga durata, de ex mersul la gradinita timp de mai multe saptamani, 5 zile pe saptamana, si se poate intinde pe o durata mai lunga a copilariei.
B. Atasamentul nesecurizant, care se imparte in alte 3 categorii si care reflecta o afectare semnificativa a legaturii copil-ingrijitor.
- Atasament evitant, consecinta ingrijirii neresponsive sau intr-o maniera de respingere. Copilul nu cauta consolarea ingrijitorului deoarece stie ca acesta nu ii poate indeparta disconfortul si nu este suparat cand acesta dispare. Copilul poate fi consolat de catre ingrijitor exact in aceeasi maniera ca si de un strain (nu are anxietate de separare si nici anxietate fata de straini)
- Atasamentul rezistent, ambivalent, consecinta ingrjirii inconsecvent responsive, sau supraprotective. Copiii stau mereu in imediata apropiere a ingrijitorului, se supara foarte tare cand acesta pleaca, (anxietate de separare marcata), plange cand acesta revine, devenind chiar furios, si se linisteste greu, aratand o rezistenta la a fi consolat. De asemenea prezinta o anxietate marcata si fata de straini.
- Atasamentul dezorganizat, cea mai severa forma de atasament nesecurizant, cand modelul de ingrijire este generator de frica. Copiii nu par a gasi o solutie pentru a iesi din situatia stresanta, manifestand comportamente ciudate, acestia fiind confuzi, contrariati sau labili emotional, unii manifestand chiar simptome de disociere.
Iata deci, desi ar putea parea coplesitor, copilul mic nu are nevoie de jucarii sofisticate sau de programe educationale compexe, el are nevoie de un singur adult care sa il iubeasca si sa il ingrijeasca. Are nevoie de cineva care sa ii raspunda nevoilor, cu care sa se distreze si care sa ii ofere un mediu sigur pentru a putea explora lumea. Aceasta prima legatura il invata pe copil cum sa formeze viitoarele relatii si il ajuta sa isi atinga potentialul maxim.
Bibliografie:
Asociatia Internationala de psihiatrie a Copilului si Adolescentului si a Profesiilor Asociate- IACAPAP- Normal development: infancy, childhood and adolescence
Liana Deheleanu- Bazele biologice ale psihiatriei- Instinctul matern si dezvoltarea atasamentului
H.R. Schaffer- Introducere in psihologia copilului- formarea relatiilor, ed ASCR
N. Rygaard – Tulburarile severe de atasament in copilarie- Ghid de terapie practica, 2011, ed Polirom
Tinca Cretu- Psihologia varstelor- Dezvoltarea psihica si fizica in primul an de viata, 2016, ed Polirom
M. Rutter- Child and adolescent psychiatry- attachment- normal development, individual differences and associatons with experience, 2018.
